Câteva podcasturi bune în limba spaniolă te ajută să îți îmbunătățești abilitatea de a înțelege mesajele vorbite în spaniolă, să înveți cuvinte noi, dar îți oferă și un conținut care îți poate îmbogăți cu adevărat viața.
Anul acesta există zeci de podcasturi bune, populare, realizate de nativi spanioli. Acestea sunt ideale pentru cei care au deja un nivel mediu spre avansat și lipsește transcrierea textului auzit. Iată 5 sugestii din oferta generoasă care este disponibilă.
- Conclusiones – CNN en Español aprofundează și pune în context știrile. Este un program foarte bun de analiză și monitorizare a întâmplărilor cheie ale zilei. Sunt invitați și analiști sau persoane de succes. Persoanele invitate la interviu sunt din Spania sau America Latină. Este un podcast prezentat de Fernando del Rincó Fiecare episod evaluează impactul știrilor zilnice. Sunt aproape 800 de episoade deja, iar fiecare durează în general 40-45 de minute. Acest podcast poate fi urmărit aici:
- Entiende Tu Mente este un podcast cu accent spaniol european. Doar la începutul fiecărui episod poți auzi o spaniolă vorbită în America Latină. Este un material excelent pentru îmbunătățirea inteligenței emoționale, în timp ce îți îmbunătățești nivelul la limba spaniolă. Gazdele sunt Molo Cebrián, student la psihologie, care este moderator, un terapeut pe care îl cheamă Luis Muiño și un instructor personal în probleme legate de viață, Mónica Gonzalez. Fiecare episod durează 20 de minute și se referă la un sfat cerut de un ascultător privind o anumită problemă. Subiectele sunt diverse, despre cum să ajutăm o persoană dragă care suferă de anxietate sau despre relații toxice. Gazdele oferă idei pentru a depăși fiecare situație pusă în discuție. Sunt peste 250 de episoade.
- La Redada este un podcast spaniol distractiv despre cultura pop, cu subiecte precum episoade istorice amuzante sau emisiuni TV populare. Este foarte interesant pentru a descoperi în episoade simpatice și scurte, între 5 și 15 minute, cultura spaniolă. Gazda vorbește uneori foarte repede, așa că poți asculta unele fragmente de două ori, pentru a înțelege mai bine.
- Contrapoder con Jorge Ramos este un podcast cu o gazdă din Mexic, însă invitații la interviuri sunt din Spania și diferite țări din America Latină. Jorge Ramos este un jurnalist american care s-a născut în Mexico City. Este considerat cel mai bun prezentator de știri în limba spaniolă din Statele Unite. Este un podcast săptămânal în care poți asculta diferite persoane, de la laureatul Premiului Nobel Mario Vargas Llosa la Shakira. În general, episoadele au mai puțin de 10 minute.
- Nómadas este un podcast din Spania. Un nou episod de aproape o oră apare în fiecare sâmbătă și te conduce într-un loc diferit de pe planetă. Reportajele sunt de înaltă calitate și multă lume verifică episoadele despre o anumită destinație înainte de a pleca acolo. Laos, Madagascar, cafeaua din Columbia, locuri turistice precum Strasbourg, Gibraltar sau Cappadocia, toate sunt prezentate în detaliu și într-un mod foarte plăcut. Un episod din mai 2022 este despre Cluj-Napoca. Poate deveni ușor unul dintre podcasturile tale preferate.
Exersarea unei limbi străine are multe beneficii. Pe lângă oportunitățile profesionale, înțelegerea unei limbi oferă și satisfacții personale. Învățarea unei limbi străine este și o formă de „gimnastică” mentală. Îmbunătățește memoria, puterea de concentrare, atenția și încetinește declinul cognitiv.
Lecțiile de limbi străine organizate de Lektor pun accent pe ascultarea unor mesaje comunicate de vorbitori nativi chiar pentru nivelul începător, pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare și familiarizarea cu o cultură diferită. La Lektor, cursurile de limbi străine ajută cursanții să dezvolte o gândire creativă și abilități verbale pentru un dialog eficient într-un context multicultural.
Audiție plăcută!
Article by Nadia Esslim