5 podcasturi pentru a studia limba germană

Podcasturile reprezintă un instrument excelent în educație și o resursă uneori subestimată care ne ajută să avem conversații uzuale mai fluente.

Iată 5 podcasturi bune pentru a studia limba germană (nivel începător și mediu). Poți asculta pronunția nativă și înțelege mai ușor (când asculți în mod constant). Podcasturile sunt adesea gratuite. Pe lângă elementul de educație, sunt și distractive. Vei învăța o mulțime de cuvinte noi ascultând.

  1. GermanPod101 – este pentru începători. Conversațiile sunt între un german și un american. Explicațiile sunt clare și logice. Cuvintele și expresiile sunt relevante și autentice. Este un podcast gratuit. Totuși, pentru înregistrări mai vechi de trei săptămână, trebuie plătit un abonament de acces la biblioteca mai veche cu lecții de germană. Apar cam 3-5 podcasturi pe săptămână. Îți poți crea un cont aici.
  2. German LingQ – foarte bune pentru începători și nivel mediu. Fiecare episod tratează un subiect diferit: vacanțe, festivaluri, animale de companie, cumpărături, masa la restaurant. Sunt peste 120 de episoade.
  3. Coffee Break German – pentru nivel începător și intermediar. Sunt episoade de 20 de minute în care Thomas, un vorbitor nativ, îi predă lui Mark limba germană. Cuvintele și expresiile sunt scoase în evidență, iar tu ești încurajat să pronunți. Subiectele sunt diverse: călătorii, cultură, mâncare. Este ușor de urmărit. Mark pune întrebări, iar Thomas clarifică. E un podcast gratuit. Cei care doresc mai mult conținut, există și un abonament pentru fișe, notițe și alte resurse.
  4. Slow German – există și transcriere pentru acest podcast. Astfel, poți urmări materialele autentice prezentate. Gazda este Annik Rubens, jurnalistă din Munchen. Ea pronunță lent, cu accent pe silabe, pe înțelegere. Episoadele pentru începători acoperă situații uzuale, zilnice, precum a face comandă la un restaurant. Pentru nivelul mediu, limba engleză dispare. Totuși, ritmul lent e ușor de urmărit. Iar transcrierea ajută la înțelegerea mesajului vorbit. Și acest podcast oferă alte materiale (lecții de gramatică, teste) pentru cei care decid să plătească un abonament.
  5. Deutsche Welle Warum Nicht – este ideal pentru cursanți de nivel A1-B1. Episoadele descriu aventurile unui student la jurnalism, Andreas, care lucrează la un hotel. Fiecare situație este prezentată puțin în engleză. Gramatica și vocabularul sunt bine explicate, există și fișiere .pdf, transcrierea înregistrărilor, exerciții de exersare a lucrurilor studiate. Nivelul mediu (B1) are la dispoziție și o serie numită Wieso Nicht, fără explicații în engleză. Episoadele prezintă viața de zi cu zi în Germania și Austria. Sunt disponibile și transcrierile în .pdf.

Podcasturile sunt o modalitate de imersiune, iar progresul e semnificativ cu efort minim – doar ascultând câteva podcasturi pe săptămână. Pe măsură ce avansezi, poți căuta un podcast pentru un nivel mai avansat.

La Lektor, recomandăm ascultarea unor înregistrări cu nativi de la nivelul începător, pentru a înțelege mesajul vorbitorilor de limbă germană și a putea comunica, având în același timp o pronunție corectă.

Descoperă și tu cursurile de limba germană de la Lektor!

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți