5 podcasturi pentru iubitorii de Irish English

Limba engleză vorbită în Irlanda (Irish English, abreviată IrE) este cunoscută și sub alte denumiri: Anglo-Irish, Hiberno-English. Poți citi despre începuturile și istoria acestei limbi aici.

În afară de o limbă cu mici diferențe față de limba engleză britanică, există și accente regionale în Irlanda, atunci când ei vorbesc limba engleză. Însă poți înțelege tot, indiferent de pronunția diferită și diversă. Găsești aici câteva propoziții în engleză pronunțate de irlandezi.

Când mergem în Irlanda remarcăm imediat informații bilingve peste tot (de exemplu Information/Fiasrúcháin). Pentru cei care vorbesc sau studiază limba engleză, e foarte interesant și util să se familiarizeze și cu pronunția irlandeză, pentru a se bucura mai mult de o călătorie acolo sau pentru a putea comunica mai ușor cu persoane din Irlanda. Poți asculta Irish English în câteva podcasturi populare la ei.

  1. Welcome to the Tortoise Shack – un podcast în care „mințile cele mai creative și mai curioase ale Irlandei” discută despre lucruri interesante la nivel internațional, scopul principal fiind buna dispoziție (The Tortoise Shack is all about your listening enjoyment). Subiectele abordate sunt grupate în câteva categorii (relații, explorări prin conversații oneste, știri și cultură, corp, sănătate mentală și probleme sociale). Între înregistrările recente găsim, în categoria Built Different, episoade despre excursii în Croația, diferențe școlare între Africa și Irlanda, machiaj pentru sezonul estival, minorități etnice. Joella și Benita explorează diferite aspecte ale vieții „prin conversații oneste”. Episoadele sunt destul de lungi, 35-50 de minute. Cele două au o conversație spontană, nepregătită, și putem auzi limba vorbită cu adevărat între prieteni. De exemplu, as us’ în loc de as usual. Categoria The Echo Chamber cuprinde înregistrări „serioase, dar mereu distractive” despre știri, politică și cultură, despre probleme actuale în societate, „într-un mod pe care nu-l vei întâlni nicăieri altundeva”. Episodul 841 (40 de minute) dezbate pandemia într-o conversație cu un neurolog, de exemplu. O altă categorie este The Reboot Republic Podcast, unde sunt invitați experți, activiști, politicieni și persoane cu impact în societate pentru a discuta despre soluții și despre o abordare optimistă a viitorului omenirii. Descoperă și alte categorii pe pagina principală:
  2. The David McWilliams Podcast prezintă economia într-un mod ușor de înțeles și accesibil tuturor. În fiecare săptămână, economistul irlandez David McWilliams își propune să discute despre mari probleme economice sau politice internaționale. Diferite popoare de pe glob fac față unor provocări similare din cauza globarizării, astfel încât episoadele (care durează între 35 și 60 de minute) sunt relevante pentru toată lumea. Printre subiectele recente, din iunie și iulie 2022: viitorul internetului, impactul recesiunii din China asupra lumii (din punct de vedere economic, financiar și politic), inflație, Brexiternity, secetă.
  3. To Give you a Laugh promite hohote de râs. Tommy, Hector și Laurita iubesc conversațiile și poveștile, stau în jurul unei mese, vorbesc și râd împreună. Te poți familiariza cu limba relaxată, discuțiile informale. E mai puțină informație și mai multă relaxare aici. Te poți bucura ascultând limba engleză, rostită cu un mic accent irlandez pe alocuri.
  4. Un alt podcast comic popular în Irlanda este The 2 Johnnies. Johnny B și Johnny Smacks au început acest podcast în 2018 și și-au menținut mereu o poziție bună în topul irlandez cu podcasturi populare. Ei amestecă știrile și sportul cu comedia în episoade de o oră. Uneori au și invitați. Accentul irlandez e puternic, însă ușor inteligibil. Se poate asculta pe Spotify, de exemplu.
  5. Three Castles Burning este podcastul lui Donal Fallon (istoric și scriitor), care are o abilitate remarcabilă de a spune povești. El explorează diferite aspecte din viața și istoria fermecătorului oraș Dublin. Poți descoperi ce s-a întâmplat pe diferite străzi ale orașului, începuturile televiziunii în Irlanda, acum 60 de ani, informații despre arta fotografică în Irlanda începând cu 1839, cum s-au format cartierele, periferia orașului Dublin, despre librăriile din Dublin și istoria lor (pe lângă impactul cenzurii), femei cu funcții importante în Irlanda la sfârșitul secolului al XIX-lea deja, sport irlandez și clădiri din Dublin.

Poți găsi și alte podcasturi în această listă (de exemplu The Irish Passport).

La cursurile de engleză pentru adulți de la Lektor recomandăm cursanților să se familiarizeze cu diferite varietăți sau pronunții ale limbii engleze chiar de la nivel începător, pentru a putea comunica ușor cu persoane din diferite țări, indiferent de dialect sau accent. Ascultarea unor podcasturi din țări unde se vorbește engleză ne ajută să facem față situațiilor multiculturale actuale și să comunicăm eficient la serviciu sau în excursii.

Spor și bucurie!

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți