Cuvinte unice din limbile lumii

Ludwig Wittgenstein, filosof anglo-austriac și profesor de filosofia limbii, spunea “The limits of my language mean the limits of my world”( „Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele”), surprinzând astfel legătura strânsă dintre limbă și cunoașterea lumii. Fiecare limbă vorbită ascunde, dincolo de cuvinte, frânturi din istoria, stilul de viață și concepția despre lume a poporului care a creat-o. În fiecare limbă există astfel cuvinte speciale, care nu au echivalent în alte limbi, care ne dezvăluie aspect unice ale vieții unui popor. Vom descoperi în rândurile ce urmează câteva astfel de cuvinte.

Albaneză:

vetullhen= o sprânceană arcuită ca luna în creștere

pagezuar= starea de a muri înainte de a cunoaște fericirea de a-ți vedea copiii căsătoriți

Bosniacă

gunj=o vestă din piele de oaie, purtată în timpul iernii de păstori

Catalană

seny= o combinație de percepție echilibrată a situației, stăpânire de sine, integritate și acțiune corectă

Croată

pivopija=băutor de bere

Cehă

prozvonit= a suna pe mobilul altei persoane cu intenția de a-ți lăsa numărul de telefon

Daneză

hyggelig= comportament cald și prietenos

Olandeză

regelneef= o persoană căreia îi place să organizeze evenimente, fără ca acest lucru să îi fi fost cerut

Estoniană

Kalailm=vreme bună pentru pescuit

Finlandeză

hiukaista= a-ți fi foame de ceva sărat

poronkusema= o distanță egală cu distanța pe care un ren o poate parcurge fără pauză (cam 5 km)

Franceză

metro-boulot-dodo= rutina zilnică

chabrot= a pune vin roșu în supă, când aceasta e pe terminate

Georgiană

genatsvale= te apreciez foarte mult

Germană (probabil limba cea mai bogată în astfel de cuvinte)

Zechpreller=o persoană care pleacă fără a plăti nota

Schadenfreude=plăcere provocată de suferința altuia

Galeză

cwtch=o îmbrățișare plină de afecțiune

Greacă

kamáki=tânăr localnic ce cutreieră plajele în căutare de turiste străine

meraki= a face ceva cu dragoste, dedicație și suflet

Maghiară

verbunkos= un dans al cărui scop e să convingă oamenii să se înroleze în armată

Islandeză

féauðnu-maðr=un om care are noroc la oierit

Irlandeză

féauðnu-maðr=un verb care descrie zgomotul făcut de porridge când dă în clocot

Italiană

mammismo=control matern care se extinde până la vârsta adultă și afectează viața copilului

Lituaniană

žlugtas=rufe înmuiate înainte de a fi spălate

Norvegiană

kram snø=zăpadă perfectă pentru bulgări

sjøstygg=a fi atât de urât, încât, dacă ești pe țărm, nu se produce mareea

Portugheză

desenrascanço=abilitatea de a ieși din situații dificile, apelând la soluții ingenioase și creative

compincha= cineva care e mereu dornic de distracție

Rusă

deryabnut’=a bea repede pentru a te încălzi

dakat’=a spune încontinuu da

Sârbă

inat= a face sau a nu face ceva intenționat, doar pentru a-i demonstra cuiva că a greșit

Spaniolă

piropo=un compliment strigat pe stradă

jajajear= a râde batjocoritor

empalagoso=ceva neplăcut de dulce

Suedeză

fika=pauză de cafea, cand mănânci și o gustare

lappsjuka=melancolie izvorâtă din izolare

 Article by Lavinia Marcu

 

 

 

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți