15 ianuarie ar trebui să rămână o zi specială pentru noi. Să ne amintim că reprezintă comemorarea aniversării zilei de naștere a poetului nostru național. Pentru a-l cinsti, 15 ianuarie a devenit printr-o lege din 2010 și Ziua Culturii Naționale în România.
Mihai Eminescu a menționat ca dată de naștere 20 decembrie 1849 la Junimea, iar sora sa mai mare, Aglae Drogli, a confirmat această dată. În arhiva școlii gimnaziale de la Cernăuți este trecut 14 decembrie 1849 ca zi de naștere. Titu Maiorescu menționează 15 ianuarie 1850, folosind cercetările istorice ale lui N. D. Giurescu, care includea un dosar cu datele de botez ale unei biserici din Botoșani, locul de naștere al lui Eminescu.
Eminescu a fost interesat de limbi și culturi străine. În afară de a scrie poezie, proză, diverse articole, studii și lucrări, a fost și traducător. El a fost, de exemplu, primul traducător în limba română al lui Immanuel Kant. Eminescu a studiat la Facultatea de Filosofie a Universității din Viena (1869-1872) și la Universitatea Humboldt din Berlin (1872-1874). El a fost, de asemenea, interesat de sanscrită, așa cum subliniază Amita Bhose, traducătorul poeziilor sale în hindi, în cartea ei („Eminescu și limba sanscrită”, 2010). Eminescu s-a alăturat cursurilor de sanscrită ale lui Weber la Universitatea din Berlin și a tradus o carte despre gramatica sanscrită a lui Fr. Bopp.
Limbile străine sunt importante și pentru a transmite idei frumoase între diferite țări. Și opera lui Eminescu a fost tradusă în mai multe limbi (engleză, franceză, germană, spaniolă, portugheză, italiană, hindi, arabă, maghiară, rusă și chiar esperanto). Regina Elisabeta a României a tradus unele dintre poeziile sale în limba germană în 1881, când poetul era încă în viață.
Istoricul Lucian Boia a scris o carte despre viața și faima lui Eminescu, apărută la Humanitas în 2015.
Această zi este un bun memento: să ne amintim să citim și câte o poezie din când în când.
Să ne amintim începutul poeziei „Rugăciunea unui dac”:
„Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?”
Puteți găsi poezii frumoase în engleză pe site-ul allpoetry.com. Chiar și unele dintre poeziile lui Eminescu apar în engleză pe acest site. Puteți citi „Rugăciunea unui dac” în engleză aici
………………………………………………………………………………………………………………….
Mihai Eminescu, the National Poet in Romania
15 January is a special day in Romania. It represents the commemoration of our national poet’s birthday anniversary. To honour him, 15 January officially became (as decided by a law in 2010), also the National Culture Day.
Mihai Eminescu listed 20 December 1849 as his birth date in the records of Junimea, and his elder sister, Aglae Drogli, also confirmed the date. The archives of the Cernauti secondary school list 14 December 1849. Titu Maiorescu mentions 15 January 1850, using N.D. Giurescu’s historical research, which included a file with baptism dates of a church in Botosani, Eminescu’s birthplace. So 15 January is considered his birthday anniversary. Some of his poems are recited publicly on this occasion.
Eminescu was interested in foreign languages and cultures. Apart from writing poetry, prose, various articles, studies and papers, he was also a translator. He was, for instance, the first translator in Romanian of Immanuel Kant. Eminescu studied at the Philosophy Faculty at the University of Vienna (1869-1872) and at the Humboldt University of Berlin (1872-1874). He was also interested in Sanskrit, as Amita Bhose, the translator of his poems in Hindi, underlines in her book (Eminescu and Sanskrit, 2010). Eminescu joined Weber’s courses in Sanskrit at the University in Berlin and translated a book on Sanskrit grammar by Fr. Bopp.
His work has been translated into several languages (English, French, German, Spanish, Portuguese, Italian, Hindi, Arabic, Hungarian, Russian and even Esperanto). Queen Elizabeth of Romania translated some of his poems in German in 1881, when he was still alive.
The historian Lucian Boia wrote a book on Eminescu’s life and fame (Humanitas, 2015).
Here is the beginning of one of his poems in English:
“When death did not exist, nor yet eternity,
Before the seed of life had first set living free,
When yesterday was nothing, and time had not begun,
And one included all things, and all was less than one,
When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth
Were still part of the things that had not come to birth,
And You quite lonely stood… I ask myself with awe,
Who is this mighty God we bow ourselves before.” (A Dacian’s Prayer)
It is a good reminder to read a poem once in a while. You can find beautiful poems on the website allpoetry.com.