Limba japoneză este destul de ușor de studiat, mai ales din punct de vedere gramatical. Timpurile sunt puține și aceeași formă verbală se folosește pentru toate persoanele. Verbul „a fi” are o singură formă pentru toate persoanele, la prezent și viitor – trebuie reținut un singur cuvânt. O formă unică are și negativul, precum și trecutul. Este un singur timp trecut, spre deosebire de română, engleză sau franceză.
Este ușor, de asemenea, a număra. În conversațiile uzuale se folosesc câteva expresii fixe care, memorate, ne ajută să ne descurcăm în multe situații.
Nu există plural („hon” înseamnă și carte, și cărți) și gen în limba japoneză, nici articol (o/un, -a/-ul). Astfel, „hon” poate însemnă și o carte, niște cărți, cartea, cărțile. Din acest punct de vedere, este ușor de învățat această limbă.
Pronunția este foarte ușoară pentru români, fără sunete și grupuri de sunete dificil de pronunțat. Este o limbă melodioasă, precum italiană, cu silabe formate dintr-o consoană și o vocală, iar diftongii sunt rari.
Ordinea cuvintelor este fixă în propoziție și ușor de reținut, așa că se pot spune multe lucruri de la început. O particularitate a limbii japoneze sunt postpozițiile în loc de prepoziții („masă pe” în loc de „pe masă”). În schimb, acestea sunt puține și cu utilizări clare, fără posibilitatea de a le folosi în mod greșit.
Verbul stă mereu la sfârșitul propoziției, ca în latină sau germană. Formularea întrebărilor este de asemenea simplă, fără inversiuni sau adăugarea unor verbe auxiliare (ca în engleză), ci prin intonație (ca în română) și prin cuvântul „ka” rostit la sfârșitul propoziției.
Scrierea poate fi, într-adevăr, provocatoare. Există trei sisteme de scriere (două silabare simple, cu puține caractere), care pot înlocui cunoscutele caractere chinezești (kanji). Limba japoneză poate fi scrisă și în „romaji” (alfabet latin), căci transliterația cuvintelor este necomplicată.
Există, desigur, numeroase provocări pe parcursul studiului. Totuși, după 4-5 luni de studiu, cursanții pot deja comunica în calitate de turiști, descurcându-se destul de bine. Iar cuvintele pot fi scrise în „hiragana”, primul silabar care este învățat din primul an de școală în Japonia. În stațiile de metrou, de exemplu, numele stației este scris în kanji, însă și în hiragana, pentru a putea fi ușor citit de copii și de străini.
Învățând o limbă străină, înțelegem și mai multe elemente legate de cultura și civilizația țării respective, iar studiul limbii japoneze înseamnă și o descoperire a Japoniei, cu obiceiurile și tradițiile sale unice.
Article by Nadia Esslim
