Limba italiană a cunoscut un prestigiu deosebit în secolul al XVI-lea, și datorită culturii italiene care s-a dezvoltat atunci. Petrarca era citit peste tot în Europa, iar alți autori au fost influențați de el. Chiar John Milton, autorul „Paradisului pierdut”, a ajuns să scrie în italiană, deoarece aceasta devenise un simbol al elevației, prestigiului și rafinamentului. Montaigne și-a scris jurnalul de călătorie în italiană, iar regina Angliei (Elisabeta I) a scris scrisori în această limbă.
Astfel, limba italiană a ajuns să aibă o influență importantă asupra limbilor europene, inclusiv a limbii române. Unele influențe sunt evidente și țin de domeniul artei, unde Italia excela (și excelează): arhitectură, arte plastice, muzică, dar și literatură, comerț: balcon, frescă, filigran, arie, madrigal, violoncel, mandolină. Și domeniul militar este acoperit de limba italiană: armată, caporal, cazemată, santinelă, lance. Unele cuvinte, printre primele împrumutate în limba română, sunt acum învechite: ducat, scală. În trecut, oțelul era numit chiar „acioaie” în română (la oțel se spune în italiană acciaio).
În secolele XVIII-XIX, au avut loc din nou împrumuturi importante din limba italiană în română, iar în secolul al XX-lea au început să vină mulți muncitori italieni la noi, așa încât schimburile s-au intensificat.
Iată o listă interesantă de 10 cuvinte românești care provin din limba italiană:
- a concluziona (a conchide), cu substantivul „concluzionare” menționat în DEX
- antebelic, postbelic – cu rădăcina latină bellico (război); cuvânt „belic” este folosit în conceptul din psihologie „psihoză belică” (tulburare psihică a unor persoane care trec prin experiența traumatizantă a unui război)
- acuratețe (accuratezza) – în unele cazuri, cuvintele pot avea influențe multiple (și în engleză există cuvântul accurate, un adjectiv care apare pe la începutul secolului al XVII-lea din cuvântul latin accuratus – pregătit cu grijă, elaborat).
- adagio (la fel în italiană), o executare în tempo lent a unei bucăți muzicale
- agogic (agogico), care se referă la o teorie a schimbărilor mișcării ritmice în timpul executării unei piese muzicale
- altercație (alterco – dispută, litigiu)
- a afurca (afforcare) – „a ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală”
- agenție (it. agenzia)
- anticameră (it. anticamera) – „cameră de așteptare la intrarea într-un birou”
- arpegiu (arpeggio) – un termen muzical
Dintre cuvinte uzuale, avem în română „a costa, a distruge, inginer, maestru, a oferi, piață, regulament, revistă, speranță, a studia”. Cam 4% din vocabularul românesc are această influență italiană. Alături de limba franceză, italiana a contribuit la reromanizarea limbii române începând cu secolul al XVIII-lea.
Unele cuvinte au etimologie îndoielnică sau multiplă (latină, franceză, italiană). Totuși, italiana a avut un rol important la îmbogățirea vocabularului românesc.
Atunci când studiem limbi străine, putem descoperi lucruri surprinzătoare despre ele. Studiul limbilor străine ne învață cuvinte noi și în limba maternă.
La Lektor, cursurile de limbi străine continuă și în perioada vacanței. Descoperă și tu secretele și frumusețea unei limbi străine la un curs organizat de Lektor.
Article by Nadia Esslim
Surse:
historia.ro, DEX, etymonline.com
http://www.romania-actualitati.ro/romanii_creatori_de_noi_cuvinte_in_limba_italiana-12599
