În general, credem că engleza e vorbită cam de toată lumea în India. În mod surprinzător, de fapt numărul vorbitorilor de limbă engleză este estimat la 12% dintre locuitori (tinzând spre 30% dintre indieni, pentru că din ce în ce mai mulți vorbesc această limbă). Această estimare este făcută cu acuratețe, pentru că în India sunt 28 de state și 8 uniuni teritoriale, deci 36 de „entități” teritoriale în care sunt vorbite limbi locale. Așa cum în Uniunea Europeană limbile română și suedeză sunt mult diferite, la fel și limbile din aceste state indiene sunt extrem de diferite și neinteligibile pentru persoane din alte state. Limba hindi e vorbită în jumătatea de nord, ca limbă comună. Astfel, vorbitorii de limbă engleză în India sunt cam 125.000.000, iar hindi ar fi o limbă mai utilă pentru a comunica în această țară (hindi fiind și limba oficială a țării din 1950, iar engleza fiind folosită în scopuri oficiale din 1965).
Totuși, 125-195 de milioane de vorbitori fiind o cifră mare, India este pe locul 2-4 în lume ca număr de vorbitori de engleză. Desigur, în afară de aceștia, chiar mai multe persoane pot vorbi engleză măcar la nivel începător. Pentru că India a fost colonie britanică timp de 190 de ani (1757-1947).
Unele cuvinte în engleză sunt de fapt cuvinte din hindi, folosite pentru mâncare (biryani), haine (dupatta), plante (neem, tulsi), filosofie (sadhana), muzică (tala).
- Cuvântul cash vine dintr-un cuvânt indian din limba tamilă (kaasu), deși cuvântul francez caisse (o cutie cu bani) a fost de asemenea propus ca etimologie.
- Catamaran vine din kattumaran, tot din tamilă (தமிழ்).
- Shampoo din champo (a presa, a masa), un cuvânt în hindi (हिन्दी). Șampon.
- Jungle din jangal (în sanscrită și hindi). Junglă. Deși jangal putea însemna pădure, dar și deșert, teren necultivat, cuvântul englez jungle are o semnificație binecunoscută.
- Bungalow din bangalo (din gurajati) și înseamnă „casă ca în Bengal, în stil bengalez”.
- Salopetele dungarees și bandana provin din cuvintele indiene dungri și bandhnu.
În India există cuvinte și expresii englezești care nu apar în alte varietăți ale limbii engleze. În Indian English, unele cuvinte sunt create prin afixe (mai ales sufixe):
- shuttler – jucător de badminton
- wheatish – cu tenul deschis, de culoarea grâului.
Există și tendința de a crea noi cuvinte compuse:
- kitty party – un eveniment unde fiecare contribuie financiar, se trage la sorți, iar banii adunați sunt folosiți de „câștigător” la următorul eveniment (sunt petreceri cu mâncare, în general prânz)
- lunch home – un restaurant mic (eatery).
Unele cuvinte au alt înțeles:
- shift = a se muta sau a schimba locul de muncă)
- bunk în loc de skip: I am bunking college today. (I am bunking off college today e mai comun în engleza britanică.)
Există și repetări ale unor cuvinte (în general adjective), pentru plural, cu semnificația „mult/foarte/câteva”:
- little-little things – multe lucruri care sunt mici
- big-big problems – câteva probleme majore
- chubby-chubby cheeks – obraji foarte bucălați
Există tendința de a folosi adverbele la începutul propozițiilor, nu la final (fronting):
- Tomorrow, they can talk about it.
- Five years back, life was different.
În general, întrebările sunt fără inversiune:
- You will make the presentation? (nu Will you…?)
„Nu-i așa?” (tags) poate fi exprimat doar prin isn’t it? în loc de variantele standard potrivite (doesn’t it?, can’t you?, will they?).
Pronunția limbilor din India este foarte dificilă pentru noi. În hindi există, de exemplu, patru tipuri de T. Pentru noi T poate fi doar T. Având pronunție diferită de ceea ce cunoaștem noi despre sunete, atunci și pronunția limbii engleze este „deformată” puțin și pe alocuri. Însă, cu bunăvoință și curiozitate, putem înțelege ușor varianta numită Indian English.
Urmărește acest video de 10 minute care prezintă câteva cuvinte interesante din Indian English. Vei descoperi, de exemplu, că indienii au un opus al verbului postpone (a amâna) – prepone (a muta mai devreme o ședință sau activitate).
La Lektor, cursanții studiază o varietate de accente și au oportunitatea de a asculta persoane din diferite țări, cu pronunție specifică, pentru a se familiariza cu comunicarea interculturală și a înțelege ușor diferite variante ale limbii engleze (în scop personal sau profesional).
Studiază și tu limba engleză la Lektor!
Article by Nadia Esslim
Surse:
Introducere în Indian English: https://public.oed.com/blog/introduction-to-indian-english/
Cât de vorbită este engleza în India? https://howwidelyspoken.com/how-widely-spoken-english-india/
Cât timp a fost India colonie britanică? https://www.reference.com/history/long-did-british-colonial-rule-last-india-f6d4b48a55bc1d09