5 aplicații pentru studiul limbii engleze pentru copii

În contextul ultimilor ani, învățarea limbilor străine a început sa beneficieze din ce în ce mai mult de prezența componentelor digitale. Pe lângă orele cu profesorul și materialele tradiționale precum manualele de curs, copiii și profesorii au descoperit că pot accesa o multitudine de resurse online pentru a învăță o limbă străină. Aplicațiile pentru învățarea limbii engleze au conținut variat, cântece, imagini colorate și video. A studia și a se juca în același timp este o modalitate ideală pentru a căpăta fluență în limba engleză, pentru a stimula motivația și implicarea.

Aceste aplicații și jocuri stimulează capacitatea copiilor de a memora mai repede cuvinte în engleză. De asemenea, timpul de învățare este flexibil. Copiii pot alege când să înceapă o lecție.

Printre cele mai bune și mai populare aplicații pentru studiul limbii engleze pentru copii, iată o listă cu cinci recomandări:

  1. Monkey Junior – este disponibilă pentru Android și IOS. Conține peste 3000 de lecții pentru vocabular și pronunție (peste 300 de lecții pentru fiecare nivel – ușor, intermediar, avansat). Obiectele din viața zilnică apar în imagini sau în fotografii reale. Există un buton „continuă”, iar lecțiile pot fi salvate pentru a fi studiate mai târziu. Aplicația poate fi descărcată pe pagina principală. Există și alte limbi străine, în afară de engleză.
  2. English for Kids (sistem de operare: IOS) folosește jocuri pentru a învăța vocabular și modele de propoziții. Sunt patru tipuri de jocuri, iar copiii pot alege subiectele și jocurile preferate. Această aplicație este bună pentru a dezvolta abilitățile de ascultare și scriere.
  3. Lingokids (pentru Android/IOS) – cu jocuri, cântece și povești pentru a învăța vocabular în limba engleză. Această aplicație propune subiecte precum locuri, natură, mâncare, animale și oferă un proces de învățare în trei etape (imersiune, asociere, reacții naturale). Sunt îmbunătățite toate abilitățile (ascultare, citire, scriere și vorbire). Muzica e amuzantă, iar imaginile drăguțe. Părinții se pot înregistra cu adresa de e-mail, pentru a primi informații despre procesul de învățare.
  4. eJoy English (pentru Android/IOS) folosește video. Poate fi folosită și pe calculator. Este bună pentru părinții care doresc să se implice în studiul copiilor și să petreacă timp împreună studiind. Sunt 7 nivele, de la începători la avansați, și peste 50.000 de video cu diferite subiecte. Există posibilitatea de a căuta cuvinte, care duc la diferite desene animate sau cântece de pe YouTube. Există și subtitrare, iar progresul zilnic poate fi înregistrat. Pentru eJoy există și un video de prezentare.
  5. Pentru copii până la vârsta de 12 ani, o sursă minunată de studiu este și YouTube Kids. Sunt o mulțime de video disponibile (educaționale sau distractive), cu desene animate, hobby-uri, artă și diferite subiecte interesante pentru ei.

 

Pentru copiii între 2 și 5 ani, este recomandată folosirea dispozitivelor electronice maxim o oră. În afară de aplicații există și multe jocuri distractive.

La Lektor, copiii pot studia limbile engleză, franceză, germană sau japoneză într-un cadru plăcut, împreună cu alți copii, folosind atât manuale de la edituri de renume, cât și resurse digitale. Profesorii Lektor au experiență în gamificarea orelor de curs, metodă ce presupune utilizarea mecanismelor jocurilor și elementelor de proiectare a jocului în procesul de predare-învățare-evaluare, pentru a răspunde nevoilor și preferințelor de învățare ale generației Z.

Vă așteptăm la cursuri!

Article by Nadia Esslim

Newsletter

Subscribe to our newsletter and stay up to date with the latest news