Părinții și profesorii au grijă de educația copiilor. Uneori, există tentația de a le spune minciuni „nevinovate” (white lies). Poate intenția este „bună”, însă experții spun că probabil îi învățăm că a minți e în regulă.
În afară de minciunelele pe care le spunem copiilor, ei pot auzi și alte minciuni pe care le spunem în viața de zi cu zi (așa-numitele prosocial lies), iar acesta e un exemplu rău.
„Nu pot să-ți cumpăr jucăria asta pentru că nu am bani la mine”, „Spune că ai cinci ani ca să intri fără bilet”, „Spune-le bunicilor că îți place mult cadoul de la ei”, lista este lungă și, conform literaturii de specialitate, adulții nici nu consideră că e o minciună ceea ce spun.
Copiii mici spun cu sinceritate ce gândesc, însă pe măsură ce cresc încep să învețe să mintă, pentru a evita o ceartă de exemplu. Copiii observă comportamentul adulților din jurul lor și îl adoptă.
Putem să le spunem că este bine să spunem adevărul, să fim cinstiți, însă când mințim mesajul inițial devine mai puțin puternic.
Spunând minciunele în mod repetat, acest lucru devine un obicei și lipsa de sinceritate (dishonesty) pare un mod facil de a evita conflictele.
Putem fi mereu sinceri în comunicarea cu cei mici. Când scriu o compunere sau fac un desen în mod stângaci, putem să apreciem anumite cuvinte sau culori folosite, în loc să spunem că este o lucrare cu adevărat specială. Aprecierea sinceră se numește strategic honesty.
Pe acest subiect au materiale bune Po Bronson (cartea Nurture Shock din 2011) sau Prof. Victoria Talwar de la Universitatea din Montreal.
Copiii fac parte din viața noastră, a tuturor, și putem studia engleză (sau altă limbă străină) în timp ce învățăm și diferite lucruri utile pentru ei, pentru a-i ajuta mai mult să se dezvolte armonios. De exemplu, puteți urmări un video de 5 minute cu Prof. Victoria Talwar menționată mai sus despre timpul pe care îl petrec copiii în fața ecranelor (sau alte video scurte pe diferite teme pe acest canal): https://montreal.ctvnews.ca/video?clipId=2072007
Article by Nadia Esslim
